Accident de circulație între un autobuz cu 42 de călători și un autoturism în Alba. Polițiștii au activat Planul Roșu de Intervenție

Publicat: 29 11. 2024, 20:05
Sursă foto: Pixabay

Un accident grav a avut loc vineri seara între un autobuz și un autoturism, în localitatea Tăuți din Alba. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

Șapte persoane au fost rănite

„În accident au fost implicate un autoturism şi un autobuz în care se aflau 42 de persoane. Din cele 42 de persoane, 7 persoane vor fi transportate la spital, conştiente, cooperante. Fără persoane încarcerate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, conform ziare.com. 

Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, o ambulanță terapie intensivă mobilă, o EPA, o ATPVM și 3 ambulanțe SAJ Alba, pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la evenimentul rutier produs în localitatea Tăuți.

Persoanele rănite au fost transportate la UPU Alba

Cei șapte răniți au fost transportaţi la Unitatea Primiri Urgențe Alba Iulia. Autorităţile au dezactivat Planul Roşu de Intervenţie după aproximativ o jumătate de oră, iar la locul intervenţiei s-a deplasat şi inspectorul şef al ISU Alba, col. Ovidiu Costea.