Accident cu victime în județul Vaslui. O maşină a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat într-un şanţ
Două persoane au fost rănite într-un accident produs luni seară, în localitatea Satu Nou din județul Vaslui. Mașina în care circulau a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat într-un şanţ. Una dintre victime a fost găsită încarcerată.
Accident cu două victime în județul Vaslui
La fața locului au ajuns pompierii cu două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare şi echipaje specializate și două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
„La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism care lovise un cap de pod şi se răsturnase într-un şanţ. Şoferul autoturismului fusese extras din automobil de ceilalţi participanţi la trafic, iar pasagerul era încarcerat într-o poziţie extrem de periculoasă, orice mişcare greşită putând duce la moartea acestuia. Din autoturismul răsturnat se scurgeau combustibil şi diverşi lubrifianţi. Pompierii militari au descarcerat victima, ulterior aceasta fiind preluată şi evaluată de echipajul ambulanţei SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu, citat de Agerpres.
Victimele sunt doi bărbați cu vârste de 60, respectiv 52 de ani. Ei au ajuns la Spitalul Judeţean Vaslui.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă.