Un număr de 16 autoturisme și un microbuz au fost implicate într-un accident pe DN 1, în Balotești, județul Ilfov, astfel că șase persoane au fost transportate la spital, spun autoritățile, potrivit Agerpres.
Accidentul s-a produs duminică seară.
„În această seară, pe raza localităţii Baloteşti, judeţul Ilfov – DN 1 (sensul spre Ploieşti) a avut loc un accident rutier între 16 autoturisme şi 1 microbuz. În urma evenimentului, din cele aproximativ 40 de persoane implicate, 6 victime (3 adulţi şi 3 copii) vor fi transportate la unităţi sanitare pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun acestora. Totodată, alte două victime au refuzat transportul la spital”, a precizat Departamentul pentru Situații de Urgență.
De la ISUBIF au fost mobilizate mai multe resurse: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două descarcerări, șapte ambulanțe SMURD, o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, un Punct de Comandă Mobil și Directorul Operațiunilor de Salvare Medicală.