Accident bizar în Constanța. O mașină a fost lovită de un blindat al Armatei

Publicat: 12 09. 2024, 19:56
Sursa Foto: Facebook / Poliția Capitalei

Un accident neobișnuit a avut loc, joi, în Constanța, unde o mașină a fost lovită de un blindat al Armatei.

Mașina s-a strecurat printre blindate

Incidentul s-a petrecut într-un sens giratoriu la intrare pe Autostrada A4. Martorii au transmis că șoferul nu a respectat indicațiile Poliției Militare și a intrat în sensul giratoriu după ce s-a strecurat printre mașinile militare, moment în care a fost lovit de una dintre ele, conform observatornews.

Din fericire, incidentul s-a soldat fără nicio victimă, fiind doar pagube materiale. Din cauza neatenției sale, șoferul va trebui să își repare mașina cu proprii bani. Traficul în zonă a fost blocat timp de circa o oră.