UPDATE: Accident aviatic lângă Râșnov. Pilotul a murit

Publicat: 22 07. 2023, 10:41
Actualizat: 22 07. 2023, 11:32
Foto simbol: Pixabay

UPDATE//ora 11:30: Autoritățile au confirmat că pilotul a murit. Acesta avea 66 de ani și era singur în avion.

„Cu puțin timp în urmă, Poliția Orașului Zărnești a fost sesizată cu privire la faptul că un avion de mici dimensiuni, ultra ușor, s-ar fi prăbușit în apropierea DN 73, km 115 + 400, între localitățile Râșnov și Tohanu Nou, din județul Brașov. Din nefericire, pilotul, un bărbat de 66 de ani, din localitatea Râșnov, ce se afla singur în avion, a suferit leziuni incompatibile cu viața. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, a anunțat IPJ Brașov.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Accident aviatic între Râșnov și Tohan. Un avion ultra ușor s-a prăbușit. Un bărbat, cel mai probabil pilotul, a fost găsit în stare de inconștiență, iar salvatorii depun toate eforturile pentru a-l menține în viață.

La fața locului au intervenit prompt elicopterul SMURD, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ (Serviciul de Ambulanță Județean), precum și două autospeciale de stingere și un echipaj de descarcerare, potrivit realitatea.net.

Operațiunile de salvare și intervenție sunt în curs, iar misiunea este în dinamică, potrivit autorităților.

Știre în curs de actualizare