O autospecială ISU care intervenea pentru evacua oamenii din calea inundaţiilor, lovită puternic de un şofer vitezoman: 9 persoane au fost rănite

Publicat: 30 06. 2018, 11:08

Salvatorii au ajuns să cadă victime teribilismului altor parcipanţii la trafic care nu ţin nicio măsură de prevenţie în ciuda condiţiilor grele cauzate de vreme.

O autospecială de intervenţie cu o barcă, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, care se deplasa către comuna Sănduleni unde urma să intervină pentru evacuarea a două persoane, a fost implicată într-un accident rutier cu un autoturism. Nouă persoane au fost rănite în urma evenimentului.

„În autospeciala de pompieri se aflau şase salvatori, iar în autoturism se aflau trei persoane. Una dintre persoanele din autoturism a fost încarcerată, aceasta fiind scoasă de către membrii echipajului de salvatori, a căror autospecială s-a răsturnat. Acest lucru s-a întâmplat până la sosirea forţelor de intervenţie plecate pentru gestionarea acestui eveniment rutier. Toate cele nouă victime sunt conştiente şi au fost preluate de către echipajele medicale şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău”, au declarat reprezentanţii ISU Bacău.

Această situaţie a fost semnalată şi de către ministrul de Interne, Carmen Dan, în comandamentul de urgenţă privind inundaţiile în care a solicitat poliţiştilor să sancţioneze drastic astfel de şoferi inconştienţi.

„Avem o situație în județul Bacău. O mașină de pompieri a fost accidentată frontal de un șofer care circula cu viteza mare pe timp de ploaie. Avem 6 subofițeri care au suferit leziuni. Mașina de intervenție este avariată și nu a mai putut continua misiunea”, a declarat Carmen Dan.