Academicianul Alexandru Bogdan, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție. Prejudiciul reținut în dauna Academiei Române, de 3,75 milioane de euro

Academicianul Alexandru Bogdan, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție. Prejudiciul reținut în dauna Academiei Române, de 3,75 milioane de euro
foto: youtube.com

Academicianul Alexandru Bogdan a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, fiind acuzat de DNA că ar fi creat în dauna Academiei Române un prejudiciu de peste de 3,75 milioane de euro privind arendarea unor terenuri, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Inculpatul Bogdan Alexandru, în calitate de președinte executiv al Fundației „Patrimoniu",(…) și-a exercitat atribuțiile de administrare și gestionare a bunurilor imobile, în principal terenuri agricole și silvice, ce aparțin Academiei Române, în scopul de a-i favoriza pe colaboratorii entității pe care o conducea, care și-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esență, în neplata unor obligații contractuale.

Concret, în perioada 2007-2009, academicianul ce era președinte executiv al Fundației „Patrimoniu" din cadrul a Academiei Române, ar fi încheiat între Fundație
și mai multe societăți comerciale, contracte privind arendarea și concesiunea de terenuri ce aparțineau instituției pe care o conducea. În aceste condiţii, spun procurorii , exercitarea autorităţii de către Bogdan Alexandru s-a făcut cu rea-credinţă şi cu intenţia directă de favorizare a partenerilor.

Prejudiciul reţinut în dauna Academiei Române se ridică la 3.75 milioane de euro. Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aflate în proprietatea acestuia.

COMUNICATUL INTEGRAL AL DNA POATE FI CITIT AICI

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie