În "Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani", publicată recent pe site-ul instituţiei, Academia Română atrage atenția asupra situației tinerilor cu studii superioare care pleacă în străinătate după terminarea studiilor.
Academicienii au propus ca studenții care au beneficiat de studii superioare la buget să muncească în țară o perioadă egală cu anii de studiu.
În cazul în care nu vor fi de acord, studenții ar putea fi obligați să restituie statului banii cheltuiți pentru pregătirea lor.
"Pentru a reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioară, prin părăsirea ţării, credem că se impune ca orice absolvent de învăţământ superior, beneficiar al subvenţiei de la buget, să fie obligat să lucreze în ţară un interval de timp egal cu durata studiilor subvenţionate, sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională", se arată în strategia de dezvoltare a sistemului de educaţie românesc în următorii 20 de ani, publicată de Academia Română.
Printre soluţiile propuse de Academia Română pentru restructurarea sistemului de educaţie românesc în următorii 20 de ani se numără:
- Crearea de consorţii universitare şi a unui mecanism legal de încurajare a companiilor să devină parteneri universitari şi să finanţeze educaţia.
- Creşterea atractivităţii profesiei didactice prin adoptarea următoarelor măsuri: locuinţe de serviciu pentru profesori, asigurări medicale speciale pentru profesori şi familiile lor, dar şi împrumuturi cu dobândă subvenţionată de stat pentru o serie de bunuri (carți, calculatoare).
- Modificări legislative care să permită educaţia online, inclusiv home schooling'-ul; sistem de credite transferabile între unităţi educaţionale sau între anii de studiu; continuitatea traseelor educaţionale ale elevilor în cazul transferului de la un tip de educaţie la altul;
- Regândirea sistemului de elaborare a manualelor pentru ciclurile de învăţământ preuniversitar, corelată cu evoluţia tehnologiei digitale şi cu dezvoltarea infrastructurii pentru plaforme experimentale virtuale;
- Creşterea atractivităţii învăţământului profesional orientat pe cerinţele economiei;
- Verificarea competenţelor şi abilităţilor dobândite de elevi după fiecare ciclu de şcolarizare, iar la colegiile selectate pentru învăţământ secundar superior, pe baza unui examen naţional;
- Introducerea formelor specifice de educaţie pentru elevii cu ritm foarte accelerat sau foarte scăzut de evoluţie în învăţare, în şcoli specializate şi în centre pilot;
- Eliminarea abandonului şcolar prin integrarea tuturor copiilor, elevilor şi studenţilor în programe diferenţiate, atractive, cu asigurarea unor competenţe şi abilităţi relevante economic şi social la absolvirea fiecărui ciclu de învăţământ.