Academia Română: Stingerea din viaţă a lui Sergiu Nicolaescu ne îndoliază sufletele

Academia Română: Stingerea din viaţă a lui Sergiu Nicolaescu ne îndoliază sufletele

Comunitatea academică a primit cu întristare vestea stingerii din viaţă a regizorului şi actorului Sergiu Nicolaescu, nume de referinţă în cinematografia contemporană românească, transmite Academia Română, potrivit Mediafax.

„De neuitat sunt filmele sale începând cu ‘Dacii’, multe fiind excelente contribuţii la genurile artei cinematografice. Rămân în memoria cinefililor filme ca ‘Ciuleandra’, ‘Orient Expres’, ‘Supravieţuitorul’, ‘Triunghiul morţii’, ‘Viraj periculos’, ‘Felix şi Otilia’, ‘Mihai Viteazul'”, adaugă instituția

Potrivit Academiei, „au fost admirate deopotrivă talentul, creativitatea şi dăruirea care l-au impus în conştiinţa spectatorilor şi criticilor de specialitate, fiind considerat cel mai prolific şi de succes regizor român”. „Omul de film, începând cu decembrie 1989, a fost dublat şi de un om politic apreciat”, se adaugă în comunicat.

„Stingerea din viaţă a lui Sergiu Nicolaescu ne îndoliază sufletele şi amintirea lui rămâne neştearsă”, mai spune Academia Română.

Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.

Regizorul Sergiu Nicolaescu, a murit joi la vârsta de 82 de ani.

Cineastul a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`