A2, deschisă. A1, acoperită de gheață. Două drumuri naționale sunt închise, alte patru au restricții: Vezi recomandările CNADNR
Deși avertizarea cod galben de ninsori, viscol și polei a fost emisă joi dimineață, circulația rutieră este deja afectată de zăpada care s-a depus cu rapiditate.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că începând cu ora 11:00, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (zăpadă, viscol, vizibilitate extrem de redusă) a fost închisă Autostrada Soarelui pe tronsonul Lehliu – Fundulea. Întreg traseul a fost redeschis în jurul orei 13:00.
De asemenea, pe A1 Bucureşti – Piteşti pe carosabil s-a format gheaţă între kilometrii 49 şi 86, iar stratul de zăpadă măsoară între 1 şi 2 centimetri.
Potrivit INFOTRAFIC, la această oră circulaţia este întreruptă, din cauza zăpezii şi viscolului, pe două drumuri naţionale (pe care traficul rutier este, de obicei, redus):
– DN22F Izvoarele – Nalbant, în judeţul Tulcea
– DN23B Măicăneşti – Codreşti, în judeţul Vrancea.
Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România anunță că începând cu ora 10:30, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, a fost restricționat traficul pentru vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone pe următoarele drumuri naționale:
-DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila
-DN 2C Costesti – Padina
-DN 2 Bucuresti – Buzău
-DN 5 Bucuresti – Giurgiu
Conform informaţiilor primite de la dispeceratele de poliţie, din cauza ninsorii au fost impuse următoarele restricţii pentru traficul greu, în vederea evitării blocajelor şi pentru facilitarea intervenţiei utilajelor de deszăpezire:
-pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe DN2C Costeşti – Padina şi pe DN2B Buzău – Brăila
-pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe DN2(E85) Bucureşti – Buzău şi pe DN5 Bucureşti – Giurgiu.
Traficul va fi redeschis în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.
Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România si Poliția Rutieră le recomandă utilizatorilor rețelei de drumuri naționale:
– să evite deplasările pe drumurile naționale în perioada următoare, limitându-le la cazurile cu caracter de strictă urgență
– în cazul în care deplasarea este imperios necesară, să îsi echipeze vehiculele adecvat (cauciucuri de iarnă, lanțuri, lopată) si să aibă o rezervă de carburant, hrană si apă în mașină
– să oprească pe raza celei mai apropiate localități în cazul în care sunt surprinși pe drum de fenomene meteorologice extreme
– în cazul închiderii drumului, să nu forțeze intrarea pe sectoarele în cauză
– să respecte atât semnalizarea rutieră specifică, cât si semnalele agenților de poliție rutieră în vederea prevenirii ambuteiajelor
– să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo-rutiere existente.