A treia zi de pelerinaj la Patriarhie. Mii de credincioși rabdă frigul spre a săruta moaștele Sf. Dimitrie, Serafim de Sarov și Nectarie (FOTO și VIDEO)
Vineri seara, în a treia zi de pelerinaj, coada la care sunt așezați miile de credincioși se întinde de pe Dealul Mitropoliei până pe bulevardul Regina Maria. Pelerinii rabdă cu pioșenie frigul spre a săruta și cinsti moaștele celui ce este numit Ocrotitorul și Patronul Bucureștilor.
Enoriaşii s-au aşezat la rând încă de dimineață pentru a ajunge să îşi spună rugile la moaştele Sfântului Dimitrie, ale Sfântului Nectarie şi ale Sfântului Serafim de Sarov, scoase în curtea Patriarhiei Române.
Spre deosebire de pelerinajul de la Sfânta Parascheva din Iași, cel de la București este incomparabil mai modest. Anul acesta pelerinajul de la București a fost lipsit de incidente notabile.
Pelerinaj la București
Accesul închinătorilor la moaştele sfinţilor din Dealul Mitropoliei va continua până duminică, potrivit Digi24.