A șaptea zi de proteste în Capitală: Mii de oameni au venit din nou în Piața Victoriei (VIDEO)

Publicat: 06 02. 2017, 19:27

UPDATE 23.00 Protestul din Piața Victoriei se apropie de final. Câteva sute de persoane au mai rămas în fața Guvernului.

UPDATE 22.30Potrivit News.ro, aproximativ 4.000 de oameni mai protestează în Piaţa Victoriei. Oamenii poartă pancarte cu mesaje ca ”Vrem în România, nu în Ro-hoţia", "Mergem până la capăt", "Refuz acest abuz", "Data viitoare, hai la votare”.

UPDATE 21.30Potrivit Digi 24, numărul protestatarilor din Piața Victoriei a ajuns la 25.000.

UPDATE 20.20 Numărul protestatarilor din Piața Victoriei a ajuns la 10.000.

UPDATE 20.00 Aproxiamtiv 8.000 de persoane protestează la această oră în fața Guvernului, potrivit Digi 24.

A șaptea zi de proteste în Capitală. Peste 2.000 de oameni s-au adunat luni seară, la ora transmiterii acestei știri, în Piaţa Victoriei.

Manifestanții suflă în vuvuzele și scandează "Dragnea, nu uita, România nu-i a ta", "Jos Dragnea", "Jos Iordache", "Hoţii","Demisia", "PSD, ciuma roşie", informează News.ro.

De asemenea, pe asfalt în piață a fost desenat cu creta un mesaj mare: "Mulțumim România!", notează HotNews.ro.

Potrivit sursei citate, deocamdată, circulaţia în zonă se desfăşoară normal.

Guvernul Grindeanu a abrogat duminică OUG privind modificarea codurilor penale. Cu toate acestea, peste 280.000 de oameni au protestat duminică în Capitală, nemulțumiți de acțiunile executivului, pe care îl acuză de abuz.

A șaptea zi de proteste în Capitală: Mii de oameni au venit din nou în Piața Victoriei

#DIRECT_ONE_iq73mf#