A reînviat Sorin Oprescu: “Operez, îmi continui activitatea la catedră, la clinica de chirurgie…” (FOTO)
Reținut de DNA în 2015, după un flagrant în care a fost prins luând mită, fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a intrat într-un con de umbră odată cu eliberarea sa din arestul preventiv și continuarea procesului.
Iată că, după o perioadă lungă de tăcere, a fost reînviat de Antena 3, într-o intervenția în care erau criticate ONG-urile ce și-au permis să facă postere cu marii corupți ai României.
Întrebat ce mai face în ultima perioadă, acesta a răspuns sec: “Operez, îmi continui activitatea la catedră, la clinica de chirurgie”. În rest, nici un fel de remușcare și multe replici acide la adresa anticorupției care l-a adus în această situație.
De reținut că în aprilie Cătălin Tolontan susținea că Sorin Oprescu continuă să conducă din umbră Spitalul Municipal, după ce iubita sa a devenit manager.
Sursa foto: Mari corupți