A murit unul dintre cei mai vestiți lăutari din Gorj. Pantelie Civit avea 82 de ani și a cântat cu Maria Lătărețu

Publicat: 12 10. 2021, 14:49
Actualizat: 12 10. 2021, 14:53
Foto: Gorjonline.ro

Pantelie Civit, unul dintre cei mai cunoscuți lăutari din judeţul Gorj, a murit luni, 11 octombrie, la vârsta de 82 de ani.

El locuia în satul de lăutari Pârâul de Pripor, din comuna Godineşti, unde copiii învaţă mai întâi să cânte şi după aceea să scrie şi să citească.

„În urmă cu 40-50 de ani, noi eram foarte săraci, iar meseria aceasta, de lăutar, era de bază. Dacă nu aveam pământ să muncim, luam vioara şi plecam prin sate, pe la hore, la nedei (n.r. – petreceri populare câmpeneşti) sau alte evenimente. De sute de ani, oamenii din acest sat se ocupă de cântat. La mine în familie a cântat bunicul, după care a urmat tatăl meu. Această tradiţie se păstrează din tată în fiu. Aproape tot satul se ocupa cu muzica. Au mai fost, totuşi, printre noi şi câţiva care nu au avut ureche muzicală“, a povestit Pantelie Civit într-un interviu acordat pentru Adevarul.

Pantelie Civit a cântat şi în cadrul Ansamblului Folcloric „Doina Gorjului“, iar, pentru a fi admis a susţinut o probă în faţa vestitei artiste Maria Tănase.