A murit Radu Vasile: Fostul premier a fost răpus de cancer
Fostul premier al României Radu Vasile a încetat din viață, miercuri, la vârsta de 70 de ani, relatează B1 TV. Acesta a decedat în jurul orei 4:00, după o lungă luptă cu cancerul.
Radu Vasile suferea de cancer la colon și a urmat tratamente atât în România, cât şi în Israel. În urmă cu trei ani, acesta a suferit şi o intervenţie chirurgicală. Familia lui Radu Vasile a solicitat presei, prin vocea fiului său, să trateze cu decenţă tragicul eveniment şi să nu difuzeze materiale de la înmormântare.
Radu Vasile a fost premier al României între anii 1998 şi 1999. Totodată, acesta a fost ales senator în trei legislaturi consecutive, între anii 1992 şi 2004, din partea PNŢCD şi, ulterior, din partea Partidului Democrat.
Născut pe 10 octombrie 1942, Radu Vasile a fost de profesie istoric. În 1999, a negociat cu liderul sindical Miron Cozma ”pacea de la Cozia”, stopând astfel venirea către bucurești a minerilor protestatari.
În paralel cu activitatea sa politică, Radu Vasile a scris câteva volume. În 1999 a publicat romanul „Fabricius”, la Editura Polirom. În acelaşi an, a publicat şi un volum de poezii, intitulat „Echilibru în toate” (Editura Cartea Românească) şi semnat cu pseudonimul Radu Mischiu.
În 2009, la Editura Galaxia Gutenberg a apărut romanul „Buricul preşedintelui”, semnat de fostul premier.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf
Într-o intervenţie telefonică la emisiunea Talk B1, de pe B1 TV, preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a declarat că fostul premier a încetat din viaţă în locuinţa sa.
”Este unul dintre liderii marcanți ai partidului după 1990. A avut o contribuție importantă, chiar în anii 1990 alături de Corneliu Coposu. A fost un personaj carismatic, foarte iubit în partid. Se știe că după 1998 a devenit prim-ministru al României”, a declarat Aurelian Pavelescu.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf