A murit Președintele Consiliului Județean Vrancea. Ce l-ar fi ucis pe Cătălin Toma, la doar 47 de ani
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a decedat în dimineața zilei de sâmbătă, potrivit Vrancea24. Toma se afla internat la Institutul Matei Balș din București în momentul decesului său.
De ce boală suferea Cătălin Toma?
Președintele CJ Vrancea s-ar fi îmbolnăvit subit. Acesta era internat în spital de câteva zile, după ce anterior călătorise la Paris. Se pare că avea o răceală foarte puternică, din cauza căreia se internase. În ultimele săptămâni starea sa de sănătate s-a deteriorat, deși inițial părea că se recuperează, conform surselor locale. Un diagnostic precis nu a fost dezvăluit, ceea ce ridică multe semne de întrebare. Cu toate acestea, el și-a continuat activitatea publică. În această săptămână, participase la o reuniune a Congresului Puterilor Locale de la Consiliul Europei, care a avut loc la Paris.
Cătălin Toma, în vârstă de 47 de ani, a avut o carieră politică prolifică. El a îndeplinit funcția de primar al comunei Jariștea și a fost senator. De asemenea, a deținut poziția de președinte al PNL Vrancea și, începând cu anul 2020, a fost ales președinte al Consiliului Județean Vrancea.
Unul dintre momentele semnificative ale carierei sale politice a fost victoria sa în alegerile din 2020 împotriva fostului președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.