Mihai, un tânăr din Lugoj, în vârstă de 22 de ani, s-a stins din viață, luni seară, după ce s-a aruncat în fața trenului, din cauza unor probleme în dragoste.
Băiatul, care le-a mai spus apropiaţilor că se gândește să se sinucidă, s-a urcat pe podul de cale ferată din zona Cotu Mic, la ieșirea din municipiu, pe magistrala CFR 212, care leagă Lugojul de Ilia, iar la venirea trenului Săgeata Albastră Lugoj-Margina, băiatul a recurs la gestul fatal.
Mecanicul trenului a fost cel care a anunțat autoritățile despre tragedie, la fața locului ajungând imediat medicii de la ambulanță.
IMAGINI FIERBINȚI CU BIANCA DRĂGUȘANU DEZBRĂCATĂ COMPLET! FOTOGRAFIILE XXX AU AJUNS PE INTERNET
Din nefericire, aceștia nu au mai putut face nimic pentru a salva viața tânărului.
Potrivit unor informații, se pare că tânărul a recurs la gestul șocant după ce s-ar fi certat cu prietena, scrie ziarulactualitatea.ro.
În caz, polițiștii au deschis deja o anchetă și continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.