A murit Ion Lucian. Actorul va fi înmormântat pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu

Publicat: 01 04. 2012, 10:10
Foto: evz.ro

Actorul Ion Lucian a murit, sâmbătă seară, la vârsta de 87 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Actorul a fost internat în spital pe 11 martie, cu suspiciune de bronhopneumonie şi anemie.

Trupul neînsufleţit al lui Ion Lucian va fi depus în holul Teatrului Excelsior luni, de la ora 13.30 până la ora 18.00, în timp ce înmormântarea va avea loc la cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Artiştilor, marţi, potrivit unui comunicat al teatrului.

Născut pe 22 aprilie 1924 la Bucureşti, Ion Lucian a absolvit Academia regală de teatru şi muzică din Bucureşti în 1945 și a fost directorul şi fondatorul Teatrului Excelsior.

La 18 ani a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, apoi, din 1945 până în 1947, a fost angajat al Teatrului de Operetă Alhambra. La Teatrul Municipal Bucureşti (actualul Teatru Bulandra) a jucat în perioadele 1947 – 1952 şi 1956 – 1960. Pe scena Teatrului Nottara a urcat în 1952, pentru ca mai târziu să devină actorul Teatrului de Comedie (1960 – 1964; 1972 – 1990).

Fondator şi director (1964 – 1972) al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” şi al Teatrului Excelsior din Bucureşti (din 1990), Ion Lucian a fost profesor universitar la Institutul de Teatru şi Film (1952 – 1956), iar între 1998 şi 2000 a predat la Universitatea Hyperion din Capitală.

Pe 4 mai 2011 a fost inaugurat, în prezenţa directorului Ion Lucian, noul sediu al Teatrului Excelsior din Bucureşti, una dintre săli purtând chiar numele marelui actor, care a luptat pentru deschiderea acestei instituţii de cultură.

A murit Ion Lucian

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_17461').select();" id="embed_text_17461" />