DOLIU! Un apropiat al cuplului Ceaușescu s-a stins din viață (FOTO)

Publicat: 01 11. 2018, 14:12

Constantin Mudava, vraciul ajuns faimos după ce dictatorul Ceauşescu s-a tratat la el de diferite afecţiuni, s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani.

Acesta a murit joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

Constantin Mudava a ajuns extrem de cunoscut în 1996, când a candidat la Preşedinţia României. S-a lăudat peste tot cu puterile sale bioterapeutice, dar s-a retras din viaţa publică în ultimii ani de viaţă, într-o casă din Câmpina, judeţul Prahova.

În perioada comunistă, dar şi după Revoluţie, bărbatul ar fi tratat mii de pacienţi prin bioenergie, potrivit mărturiilor celor care-l considerau un fenomen al medicinei, scrie adevărul.ro.

“Sunt Fenomenul Vindecător pentru tot felul de boli Constantin Mudava. M-am născut şi am crescut cu acest fenomen vindecător benefic pentru oameni. La vârstă de 5 ani l-am descoperit şi practicat pe bunica mea, pe care am vindecat-o de reumatism. Ulterior l-am educat, cultivat şi practicat. Am fost solicitat de către şeful statului din acea perioada, Nicolae Ceauşescu, care m-a încadrat la Scorniceşti, judeţul Olt, unde conducea clanul Ceauşescu-Bărbulescu, cu contract de muncă şi unde mi-au creat condiţii bune de lucru cu 3 cabinete. Acolo am practicat această medicină generală pe mii şi mii şi mii de oameni din ţară şi din străinătate, pe tot felul de afecţiuni şi boli, incurabile prin medicină clasică”, se precizează pe Facebook.