A lovit o persoană cu mașina și a cărat-o pe capotă zeci de metri! Bărbat arestat preventiv după un incident uluitor în centrul Sibiului

A lovit o persoană cu mașina și a cărat-o pe capotă zeci de metri! Bărbat arestat preventiv după un incident uluitor în centrul Sibiului
Foto: Pixabay

Un bărbat și o femeie au lovit intenționat cu mașina alți doi bărbați, iar pe unul dintre ei l-au purtat pe capotă zeci de metri, sâmbătă noapte, pe o stradă din zona centrală a municipiului Sibiu, unde inițial fuseseră implicați într-o șicanare în trafic, spune Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, potrivit Agerpres.

Pe 20 noiembrie, autoritățile au dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile. Femeia respectivă a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, a precizat IPJ Sibiu. Cei doi sunt cercetați pentru tentativă de omor și, inițial, fuseseră reținuți pentru 24 de ore.

Incident uluitor în centrul Sibiului

Poliția a povestit că, sâmbătă noaptea, în jurul orei 23,55, în municipiul Sibiu, în timp ce conduceau două autoturisme pe strada Constituţiei, între doi conducători auto, o femeie în vârstă de 40 de ani, din judeţul Sibiu, respectiv un bărbat în vârstă de 23 de ani, din judeţul Olt, s-ar fi produs o şicanare”.

„După ce au oprit la semaforul din intersecţia cu strada 9 Mai, pasagerul din maşina condusă de femeie, un sibian în vârstă de 43 de ani, şi şoferul celuilalt autoturism au coborât din maşini, după care primul l-ar fi lovit cu pumnul pe celălalt în zona capului. Pasagerul din maşina condusă de către bărbat, sibian în vârstă de 35 de ani, a coborât şi el din maşină pentru a aplana starea conflictuală, poziţionându-se împreună cu prietenul său în faţa celuilalt autoturism la volanul căruia se afla femeia. În acest moment, femeia ar fi accelerat conducând spre cei doi bărbaţi, lovindu-l pe şofer în zona membrelor inferioare şi acroşându-l uşor pe pasager”, mai spun reprezentanții Poliției.

„Imediat după acest incident, femeia a oprit, la volan urcându-se bărbatul de 43 de ani care ar fi demarat spre pasagerul din cealaltă maşină, l-ar fi lovit, l-ar fi purtat pe capotă câţiva zeci de metri, după care ar fi virat brusc, bărbatul căzând pe partea carosabilă, iar şoferul continuându-şi deplasarea”, se arată în același comunicat.

Cele patru persoane implicate au fost identificate la spital.

Șoferul și pasagera sa au primit îngrijiri medicale, dar nu au avut nevoie de internare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)