A început sezonul plantei la care jumătate de milion de români sunt alergici

A început sezonul plantei la care jumătate de milion de români sunt alergici
Ambrozie / Foto: @iguanavdone (Unsplash.com)

A început sezonul ambroziei, planta la care aproximativ jumătate de milion de români sunt alergici. Începutul lunii septembrie este perioada de vârf în care polenul ambroziei poate provoca afecțiuni severe persoanelor alergice.

Alergia la buruiana care se găsește de cele mai multe ori la marginea drumurilor, pe terenurile abandonate sau în parcurile neîngrijite, din orașe, nu ține cont de vârstă.

„La orice vârstă poate apărea această alergie. Sensibilizarea sistemului imunitar apare treptat, fără să ne dăm seama. Este o etapă asimptomatică. Nu se știu cauzele pentru care au crescut atât de mult cazurile de alergii, dar se ia în calcul poluarea, care creează vulnerabilitate la nivelul aparatului respirator, căruia îi reduce capacitatea de barieră.

Astfel, atunci când intră în contact cu alergenii, în loc să-i poată elimina, aceștia declanșează o reacție imunologică la nivelul aparatului respirator. Rezultă o inflamație cronică și în timp se transformă într-o alergie”, a declarat medicul alergolog Raluca Cojocariu, pentru B1.ro.

Cât timp persistă simptomele, pentru persoanele alergice la ambrozie

O persoană cu sensibilitate la polenul de ambrozie, care urmează același traseu într-o săptămână de lucru, va avea simptome o bună perioadă de timp și se vor manifesta până la administrarea tratamentului.

„Alergia debutează cu semne și simptome care afectează aparatul respirator: strănut în reprize, secreții nazale apoase, transparente, nas înfundat, lăcrimare, congestie oculară – ochi roșii, mâncărimi la nivelul ochilor, la nivelul nasului, tuse, simptome persistente mai mult de 3 zile pe săptămână, mai mult de 4 săptămâni consecutiv. La o viroză, simptomele nu se întind mai mult de 12 zile.

Perioada specifică este august – sfârșitul lunii septembrie și se poate ajunge chiar în octombrie”, a precizat Raluca Cojocariu pentru sursa citată.

Ce amenzi riscă cei care nu elimină ambrozia

Proprietarii de terenuri pe care crește ambrozia sunt obligați prin lege să elimine buruiana. În caz contrar, pot primi amenzi între 1.000 și 5.000 de lei dacă sunt persoane fizice și între 5.000 și 20.000 de lei dacă sunt persoane juridice. Amenzile pot fi aplicate de reprezentații primăriilor, ai Poliției Locale sau ai Gărzii de Mediu.

Potrivit Ministerului Sănătății, din populația activă a României, de aproximativ 9 milioane de persoane, peste 482 de mii de persoane sunt alergice la polenul de ambrozie. Majoritatea prezintă rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm. Aceste date evidențiază o prevalență crescută a alergiei la ambrozia de 5,35% în populația activă din România, ceea ce indică o morbiditate crescută, comparabilă cu cea dată de diabetul zaharat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)