A început pelerinajul la Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, procesiune care va dura șase zile în Capitală
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor a început sâmbătă, 22 octombrie și va dura până la data de 28 octombrie.
Cu acest prilej, în București au fost aduse și moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan, din Grecia.
Sâmbătă, în Capitală, a început procesiunea Calea Sfinților cu Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, de la Catedrala patriarhală pe bulevardul Regina Maria până la baza Colinei Patriarhiei, informează Libertatea.
Tot sâmbătă, începând cu aceeași oră, de la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon Nou, sunt duse în procesiune Sfintele Moaște ale Sfinților Împărați Constantin și Elena pe traseul Calea Șerban Vodă, strada Bibescu Vodă până la urcarea pe Dealul Patriarhiei.
Cele două procesiuni se întâlnesc la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde va avea loc întâmpinarea moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan aduse la București de o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei.