A fost prins! Unul dintre cei mai căutaţi interlopi din România, extrădat din Germania. Ce infracţiuni l-au adus pe aceste pe locul 4 în lista Europol (FOTO, VIDEO)

A fost prins! Unul dintre cei mai căutaţi interlopi din România, extrădat din Germania. Ce infracţiuni l-au adus pe aceste pe locul 4 în lista Europol (FOTO, VIDEO)

Unul din cei mai căutaţi infractori români a fost adus în ţară. Mihai Mişirelicu a fost prins în Germania şi a fost extrădat. Acum are de executat 11 ani de închisoare, fiind condamnat pentru trafic de minori și de droguri.

Considerat unul dintre cei mai căutați patru infractori din România, aflați pe lista Most Wanted a Europol, Mihai Mișirelicu, din Tulcea, a fost prins de autoritățile germane, pe 6 decembrie 2017, în Hamburg. Iar vineri seara, a fost adus în ţară.

El a fost condamnat pentru trafic de persoane, trafic de droguri și nerespectarea regimului armelor și munițiilor și că era urmărit internațional în Sistemul Informatic Schengen, în baza a două mandate europene de arestare, ambele emise de Tribunalul Tulcea.

Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie – iulie 2012, împreună cu un individ de origine albaneză, Deniz Floroiu, Mişirelicu a constituit și coordonat un grup infracțional organizat în scopul racolării și exploatării sexuale a unor minore în România, Belgia și Germania.

De asemenea, interlopul mai este acuzat că, împreună cu un prieten, a intrat într-un bar din Tulcea, şi înarmați cu pistoale, au ameninţat cu moartea barmanul, şi chiar au tras mai multe focuri de armă. Atunci a declarat anchetatorilor că a tras asupra barmanului, dar că nu a avut intenţia să îl omoare, ci să îl sperie ca să vadă că nu glumeşte.

În consecință, Mihai Mișirelicu a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, precum și la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Interlopul a ţinut prima pagină a ziarelor şi în 2015, atunci când, în timp ce era dat în urmărire internațională, el ar fi tras un chef de pomină chiar lângă Poliţia Capitalei, la un club de fiţe din Centrul Vechi.

A fost prins! Unul dintre cei mai căutaţi interlopi din România, extrădat din Germania. Ce infracţiuni l-au adus pe aceste pe locul 4 în lista Europol

#DIRECT_ONE_d5cqy4#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)