O poveste de iubire s-a încheiat în fața procurorilor după ce un gălățean a fost la un pas să moară după ce un prieten al amantei sale l-a lovit cu un par în cap de mai multe ori.
Conform anchetatorilor, bărbatul s-a certat cu femeia cu care își înșela soția, în seara zilei de 17 august 2022, iar un prieten al femeii i-a sărit în ajutor lovind de trei ori victima cu un par în cap dar și în alte zone ale corpului, în încercarea de a-i lua viața. Bărbatul a ajuns în stare gravă la spital, fiind la un pas de moarte, și a avut nevoie de îngrijiri medicale pe o perioadă de 8-9 zile pentru a fi vindecat. Agresorul a fost plasat în arest la domiciliu.
„În seara zilei de 17.08.2022, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, precum şi pe fondul unor discuţii contradictorii între persoana vătămată Dumitru şi o martoră, cu care a avut o relaţie extraconjugală, inculpatul a intervenit în sprijinul acesteia, punând în executare intenţia de a suprima viaţa persoanei vătămate, căreia i-a aplicat, cu un par, un număr de trei lovituri în zona capului şi mai multe lovituri peste braţul stâng şi omoplatul stâng, cauzându-i leziuni traumatice, care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, a stabilit procurorul de caz.
Un caz similar a avut loc din cauza infidelității și într-ul alt cuplu în anul 2019 când o femei a fost trimisă în judecată pentru violare de domiciliu, respectiv loviri şi alte violenţe. Femeia din Bacău a trebuit să plătească o amendă penală dar și daune morale femeii cu care soțul său o înșela.
Femeia, de 36 de ani, a fost trimisă în judecată și a fost nevoită să scoată din buzunar 5.400 lei, dacă voia să scape de executarea a 270 de zile de închisoare, dar şi să efectueze 60 de zile de muncă neremunerată la biblioteca din Oneşti sau la primăria din comuna natală. Ba, mai mult soția bărbatului a trebuit să îi achite amantei i 2.000 de lei cu titlul de daune morale pentru suferinţele psihice şi fizice suferite. În urma agresiunii suferite, victima a avut nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale.