A fost lansat manualul pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen / „Este necesar ca profesorii să fie instruiți, indiferent de materia pe care o predau”

A fost lansat manualul pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen / „Este necesar ca profesorii să fie instruiți, indiferent de materia pe care o predau”
Foto: Pixabay

Un manual pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen, în învățământul preuniversitar, a fost lansat de mai multe asociații, iar cadrele didactice vor avea la dispoziție și un suport, începând de astăzi, în ceea ce privește fixarea acestei noțiuni în rândul elevilor, scrie g4media.ro.

Egalitatea de gen reprezintă una dintre cele mai fierbinți problematici ale societății contemporane, așa că de acum înainte se va discuta și dezabte despre acest fenomen și în unitățile de învățământ din mediul preuniversitar cu ajutorul manualului care cuprinde fundamente teoretice și sugestii concrete de activități pentru a aborda egalitatea de gen la clasă, dintr-o perspectivă incluzivă și intersecțională, se arată într-un comunicat de presă al asociațiilor care au lansat manualul.

Manualul destinat egalității de gen, disponibil pentru învățământul preuniversitar

Manualul destinat egalității de gen a fost elaborat o echipă de experte și cercetătoare alcătuită din Alexandra Columban, Irina Ilisei, Dana Marțiș, Laura Grünberg, Georgiana Lincan și Andreea Voina, în cadrul proiectului EGALIS, care urmărește egalitatea de gen prin schimbare socială și educație, mai punctează sursa citată.

Înainte de a fi publicat, manualul a fost testat de către specialiști, pentru a se urmări dacă răspunde nevoilor cadrelor didactice și elevilor. În plus, s-a acordat o atenție deosebită aspectelor teoretice prezentate, astfel încât să se evalueze dacă acestea sunt relevante, clar prezentate, dar și dacă activitățile propuse pot fi implementate în activitatea la clasă.

„Situațiile în care există inegalitate de gen apar deseori în mediul școlar și se răsfrâng asupra tuturor elevilor, nu doar asupra celor vulnerabili, de multe ori consecințele fiind profunde, iar profesorii trebuie să fie capabili să gestioneze astfel de situații”, a explicat Ligia Murășan, profesoară de Limba și literatura română în localitatea Almașu, jud. Sălaj, una dintre cadrele didactice consultate în elaborarea materialului.

„Din păcate, în clase încă circulă păreri conform cărora fetele nu ar fi suficient de potrivite precum băieții la diverse activități care implică utilizarea rațiunii și a inteligenței, fiindu-le atribuite, mai degrabă, treburile gospodărești. Aceste concepții greșite sunt împărtășite de mulți elevi, ca urmare a unei insuficiente informări pe tema egalității de gen. Este necesar ca profesorii să fie instruiți în ceea ce privește egalitatea de gen, indiferent de materia pe care o predau”, a adăugat aceasta.

Manual pentru egalitatea de gen, disponibil pentru elevi și profesori

Manualul este alcătuit din cinci capitole și cuprinde aspecte teoretice despre stereotipii și prejudecăți de gen, precum și informații despre diferite forme de discriminare a fetelor și femeilor.

Ultima parte a manualului conține anexe, fișe de lucru și exerciții cu ilustrații, scheme, materiale video și trimiteri către resurse suplimentare, pe care profesorii le pot folosi la clasă pentru aprofundarea noțiunilor dezbătute și învățate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:21 - Tudose s-a întâlnit cu Hrebenciuc la un restaurant de lângă sediul PSD / Becali declarase că Hrebenciuc l-a rugat să-l ajute pe Simion să ajungă în finala prezidențială (VIDEO)
17:58 - Bărbat arestat după ce și-a bătut și și-a umilit soția și copiii. Pe fiica sa vitregă ar fi agresat-o chiar și sexual
17:49 - Alexandru Kocsis (FD): A înțeles cineva ceva din matematica lui Ciolacu? / Sincer, n-am crezut asta cu Hrebenciuc până am văzut bâlbâielile lui Ciolacu și starea asta de nervozitate (VIDEO)
17:49 - 64% dintre angajații Boeing aflați în grevă resping oferta de creștere a salariului cu 35%. Compania pierde 100 de milioane pe zi, din cauza grevei
17:47 - Primele imagini cu CRBL, după intervenția estetică pe care și-a făcut-o. Cum arată acum artistul: „Sper ca recuperarea să fie ușoară” (FOTO)
17:44 - Guvernul Italiei, criticat după ce i-a glorificat pe soldații dictatorului fascist Benito Mussolini
17:32 - Bogdan Matei (PSD): Dacă mă uit la structura lui, îmi doresc ca Simion să nu fie pus în discuții pentru turul 2 sau, Doamne ferește, să câștige un astfel de personaj alegerile prezidențiale în România (VIDEO)
17:18 - Un adolescent s-a sinucis după ce s-a îndrăgostit de un chatbot AI inspirat din Game of Thrones, spune mama lui. Își dădeau mesaje de dragoste și cu conținut sexual
17:11 - Tânăr de 26 de ani, ucis în parcarea unui mall din Constanța. Trei suspecți au fost prinși
17:09 - Turcia a lansat atacuri aeriene în Siria și Irak după atacul de la sediul companiei naționale aerospațiale turce de lângă Ankara