Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a anunțat, vineri, că poliţiştii timişoreni s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal, după ce George Simion și un grup de membri și simpatizanți ai AUR au pătruns în sediul Primăriei Timișoara și au scandat împotriva primarului USR Dominic Fritz, transmite News.ro.
„Cu privire la incidentul care a avut loc în incinta Primăriei municipiului Timişoara, vă comunicăm ca poliţiştii timişoreni s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea sediului profesional, în care se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.
Anterior, reprezentanții Jandarmeriei anunțaseră că vor aplica amenzi pentru nepurtarea măștii și pentru tulburarea ordinii publice.
Primarul Timișoarei a acuzat Jandarmeria și Poliția Locală că „au asistat impotente la acest act violent”.
„Cer instituțiilor abilitate să îi identifice pe cei care au încălcat legea și să îi sancționeze pentru a preveni repetarea acestui act, în altă parte. Am declanșat o anchetă la Poliția Locală, pentru a afla de ce forțele de ordine au permis acțiunea de azi, și mă aștept ca și la Jandarmerie să-și verifice procedurile. De asemenea, partidele aflate la guvernare, PSD și PNL, au datoria să condamne politic ceea ce s-a întâmplat în Timișoara. Un lucru să fie clar: pe mine nu mă intimidează aceste violențe anti-democratice”, declarase edilul.
Deputatul susține că „nu s-a comis niciun act de violență” și l-a acuzat pe Dominic Fritz că minte.
„Ce a spus Dominic Fritz e o minciună sfruntată. Oamenii aceia nu erau aduşi cu autocarul, nu avem nicio legătură cu Noua Dreaptă, care avea un protest la jumate de oră după. (…) Nu s-a comis niciun act de violenţă, noi am intrat în Primăria Timişoarei fără să vină vreun poliţist local sau vreo altă autoritate să ne întrebe ceva. Nici de certificat, nici ce vrem”, a spus copreședintele AUR.