A fost confirmat primul caz de metapneumovirus în România. Pacienta nu a călătorit în afara țării

Publicat: 08 01. 2025, 22:17
Actualizat: 08 01. 2025, 22:33
Sursa foto: Freepik.com

O femeie în vârstă de 67 de ani din Oradea este primul caz de metapneumovirus uman (HMPV) confirmat în România. Pacienta se află în spital, izolată. În China, numărul persoanelor care au contractat virusul respirator este în creștere, mai ales în rândul persoanelor sub 14 ani.

„Azi a fost confirmat primul diagnostic de HMPV la un pacient din Bihor, în urma analizelor făcute la Institutul Cantacuzino”, a declarat medicul şef al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, dr. Călin Sonea, miercuri, pentru Bihoreanul.

Potrivit doctorului Călin Sonea, pacienta de 67 ani din Oradea nu a călătorit nicăieri în afara țării. Din acest motiv, Direcția de Sănătate Publică Bihor a declanșat o anchetă epidemiologică pentru a afla cauza îmbolnăvirii.

În ce stare se află pacienta

„Pacienta are și comorbidități, cu debut în 26 decembrie, iar simptomatologia respiratorie a fost testată PCR la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor”, a mai spus dr. Sonea.

Pacienta este internată la Spitalul Județean, în stare stabilă, și este izolată.

Prin ce simptome se manifestă HMPV

Metapneumovirusul uman (HMPV) se manifestă prin simptome precum tuse, febră, durere în gât, congestie nazală și dificultăți de respirație. Însă, în cele mai grave cazuri poate duce la complicații severe precum pneumonia. Persoanele cu un sistem imunitar scăzut, copiii sau bătrânii sunt mai predispuși la a contracta virusului și la a dezvolta astfel de complicații.

Virusul nu este unul nou, dar cum numărul cazurilor raportate în ultimele două săptămâni a crescut, mai ales la minori, medicii sunt în alertă și se dorește prevenirea unei escaladări a numărului de cazuri.

China a raportat un număr crescut de infectări la copiii sub 4 ani, iar populația a fost îndemnată să adopte măsuri preventive, cum ar fi spălarea frecventă a mâinilor și aerisirea încăperilor.

România este, în această perioadă, la început de sezon gripal, vârful numărului de infecții respiratorii ar putea fi atins la finalul lunii ianuarie.