E alertă în Mehedinți. A fost activat planul roșu de intervenţii!
Peste 70 de persoane au ajuns la spital după ce ar fi făcut toxiinfecție alimentară. Este vorba de 70 de copii, cel mai mic are doar cinci ani, şi doi profesori, de la opt şcoli diferite din judeţ.
Cu toții au mâncat paste cu carne livrate de aceeaşi firmă de catering, după care, brusc, au început să se simtă rău, potrivit Observator.
Mulţi dintre părinţi nici măcat nu au mai așteptat ambulanțele să vină, când şi-au văzut copiii aproape leşinaţi. Intervenţia este în desfăşurare şi la acest moment.
Primul apel la salvare a fost dat la ora 14:15, apoi au urmat alte zeci de telefoane de la alți părinţi care reclamau aceleaşi simptome, dureri puternice de stomac, ameţeli și stări de vomă.
„Mirosea mâncarea, nu putea să stai lângă ea. Am două fete. Una a mâncat acolo, cealaltă a luat-o acasă. Când am mirosit-o, mirosea de nu puteai să stai lângă caserola aia”, a mărturisit un părinte.
„Avem 63 de solicitări şi am intervenit cu toate echipajele din dotare, am solicitat şi doua echipaje de acasă”, a precizat Victor Maliborschi, manager SAJ Mehedinţi.
Asistenţii şi medicii scot pe bandă rulantă elevii din ambulanţe, pe tărgi, în scaune cu rotile ori pe braţe, în faţa unităţii de primiri urgenţe a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin.
Inclusiv cu microbuzul şcolar au fost aduşi elevi. Nu este exclus ca numărul cazurilor să crească. Firma de catering livrează mâncare la mai multe şcoli din judeţul Mehedinţi. Acum, patronii sunt verificaţi.
„Azi s-au servit 140 de porţii. Tot judeţul e mobilizat. Până acum n-am avut nicio problemă”, a spus Viorel Spuză, primar Vlădaia.
Specialiștii de la Direcția de Sănătate Publică au luat deja probe din mâncare, iar acum sunt așteaptate rezultatele analizelor.