Câteva sute de angajați ai Societății Române de Televiziune protestează, marți, în curtea instituției față de procesul de concediere colectivă în urma căruia ar tebui să fie dați afară 872 de oameni.
Aceasta este a doua zi de manifestații a angajaților, acțiunea fiind, potrivit sindicalișților SPUS, una spontană.
De asemenea, angajații studiourilor teritoriale au ieșit și ei să protesteze alături de colegii din Capitală, fiecare în cadrul propriilor instituții, citează Mediafax.
Marți, sindicaliștii aur urma să depună o acţiune în instanţă prin care să conteste întregul proces de concediere colectivă, au mai spus reprezentanţii SPUS TV.
Şi în prima parte a zilei de luni, circa 500 de angajaţi ai SRTv s-au adunat în curtea instituţiei şi au protestat faţă de procesul de concediere colectivă din TVR, în urma căruia vor fi desfiinţate 872 de posturi.
Sindicaliştii TVR au precizat că, în timpul negocierilor cu administraţia SRTv, reprezentanţii sindicatului au cerut ca numărul posturilor care vor fi desfiinţate în Televiziunea Română să fie mai mic decât cifra aprobată prin Hotărârea CA din 28 august, însă conducerea Televiziunii Române a acceptat doar 55 de posturi în plus faţă de schema organizaţională iniţială. În noua schemă organizaţională vor rămâne 2.395 de locuri de muncă, urmând să fie desfiinţate doar 872 de posturi, faţă de cele 962 propuse iniţial.
„Noi am cerut 247 de posturi în plus, dar au decis să menţină doar 55 de posturi în plus. Noi am cerut 247 de posturi în plus ca să nu se producă ruptura în activitatea TVR, pentru că nu suntem fabrică de nasturi sau şuruburi, suntem o instituţie de cultură”, au spus reprezentanţii SPUS TV.
În timpul protestului, angajaţii TVR au strigat „Jos Săftoiu!” şi „Jos Consiliul de Administraţie!”.
În a doua parte a zilei de luni, calendarul selecţiei salariaţilor din TVR, în vederea concedierii colective, a fost decalat, conducerea SRTv hotărând, în urma consultărilor cu reprezentanţii angajaţilor, reanalizarea acelor documente aferente selecţiei care, pe fondul interpretării lor, au generat nemulţumirea acestora.
Astfel, calendarul anunţat angajaţilor pentru depunerea documentelor necesare participării la selecţie va fi modificat şi comunicat în timp util, cu respectarea dispoziţiilor incidente. Iniţial, conducerea TVR anunţase că la 20 noiembrie 2012, în urma procesului de concediere colectivă, Televiziunea Română trebuie să rămână cu un număr total de 2.395 de angajaţi.
Contactat, luni, Claudiu Săftoiu a declarat că protestele salariaţilor, desfăşurate luni în curtea Televiziunii, sunt „justificate”, „dat fiind faptul că în graba şi presiunea”, pe care au impus-o respectarea calendarului în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului din 27 iunie, unele documente postate pe site-ul de intranet al TVR „au conţinut unele posibile inadvertenţe şi formulări interpretabile care au generat nemulţumirile salariaţilor”.
„Am cerut reanalizarea acestor documente şi am mai cerut o nuanţare a instrumentelor de selecţie în aşa fel încât prin soluţia aceasta să ajungem la rezultatul dorit, echilibru, transparenţă şi o justificată selecţie de personal. Am decalat calendarul în aşa fel încât în discuţiile pe care le vom avea până la numirea unui nou Consiliul de Administraţie al TVR de către Parlamentul României toate interpretările posibile să fie risipite”, a spus Claudiu Săftoiu, precizând că decizia aceasta este o „mână întinsă salariaţilor”.