A doua zi de înscriere la liceu: Lic. Gheorghe Lazăr sau Sfântul Sava, cele mai căutate de elevii bucureșteni
Este a doua zi de înscriere la liceu pentru elevii care vor să înveţe în Capitală.
Profesorii, dar şi elevii susţin că subiectele din acest an au fost mai simple, motiv pentru care şi concurenţa este mult mai mare decât în anii anteriori.
Dovadă stau şi mediile foarte mari care au fost obţinute la Evaluarea Naţională. Ierarhia publicată de Ministerul Educaţiei arată că, din totalul celor peste 162.000 de elevi înscrişi, 280 au avut media de admitere 10.
Adică media celor patru ani de gimnaziu şi cea de la evaluarea naţională au fost de 10. În Capitală, 29 de elevi au media de admitere 10. Ei se pot înscrie la ce liceu doresc.
Câteva sute de elevi şi părinţi din judeţe s-au strâns din nou în curtea Şcolii Sfinţii Voievozi din Capitală, pentru a completa fişele de încriere pentru licee.
Profesorii, dar şi elevii spun la unison că subiectele din acest an nu au fost dificile.
Repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a în licee are loc în trei etape. În cadrul primei etape repratizarea elevilor va avea loc pe 16 iulie, iar afişarea rezultatelor pe 17 iulie. Potrivit metodologiei, următoarele etape vor avea loc în lunile iulie și august.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf