"A dispărut ca măgarul în ceață". Noi acuzații la adresa fostului deputat Cristian Rizea: "Este un escroc în serie, am văzut că a țepuit mai multă lume"
Presa locală din Vaslui a dezvăluit în această săptămână un caz incredibil cu doi politicieni din România. Cristian Rizea şi George Ciprian Târdea, pe atunci candidați PRU în alegerile parlamentare, ar fi consumat şampanii scumpe şi mâncăruri rafinate, după care s-au făcut nevăzuţi într-un hotel din Vaslui și apoi s-au făcut nevăzuți lănsând în urmă o pagubă de 10.000 de euro. (Detalii AICI)
Numai că se pare că unul dintre aceștia, Cristian Rizea, fost deputat PSD în trecut, nu se află la primul caz de acest fel. Paralela 45, una dintre cele mai mari agenții de turism din România, îl acuză că datorează de circa doi ani aproximativ 4.000 de euro pentru zece bilete de avion pe ruta București-Nisa.
"De aproape doi ani îmi datorează această sumă. Mi-a cerut niște bilete de avion pe Nisa. Vreo zece bilete de circa 4.000 euro. Eu am aflat ulterior că era o gașcă întreagă din România care mergea la Monte Carlo. La momentul respectiv, Rizea era președintele PSD Sector 5, deci am mers pe încredere într-un deputat în Parlamentul României", a declarat patronul companiei, Alin Burcea, pentru news.ro.
Acesta se plânge că a încercat pe diverse căi să ajungă la Cristian Rizea pentru a își recupera banii, dar nu a reușit să dea de el.
"Își schimbă telefonul din două în două săptămâni. A dispărut ca măgarul în ceață. L-am văzut anul trecut anchetat de Poliție, iar acum am scris o postare pe Facebook, pentru că am văzut că a mai dat țeapa unui hotel", a afirmat Alin Burcea.
Patronul agenției de turism susține că l-a cunoscut pe fostul deputat PSD Rizea în anul 2015, pe litoral.
"Nu îl știam bine, am avut una-două întâlniri. Dar când lumea te știe deputat îți acorda un gir de seriozitate. Este un escroc în serie, am văzut că a țepuit mai multă lume. El de la inceput nu a vrut să plătească. Îl mai ia DNA-ul , îl mai ascunde câte o luna", a adăugat Burcea, precizând că nu a semnat niciun contract cu Cristian Rizea.