A crescut numărul acvilelor de câmp care cuibăresc în România. Timp de 45 de ani nu a fost văzut niciun exemplar în țara noastră

Publicat: 04 10. 2024, 08:38
Actualizat: 04 10. 2024, 08:40
Sursă foto: Shutterstock

După ce timp de 45 nu a fost văzută nicio acvilă în România, ornitologii au descoperit nouă teritorii ocupate de aceste păsări. Astfel, a crecut numărul acvilelor care cuibăresc la noi în țară.

Specia este considerată vulnerabilă la nivel mondial

Cele 18 exemplare au fost descoperite în vestul țării. Potrivit specialiştilor, doar trei familii au cuibărit cu succes, iar patru pui şi-au luat deja zborul, conform Știrile ProTv. 

„Vorbim despre o specie care a fost dispărută din țara noastră timp de 45 de ani, acum câteva decenii am sesizat prezența din ce în ce mai regulată în Câmpia de Vest și după un timp am găsit și primul cuib”, a declarat Daroczi Szilard, ornitolog.

În urmă cu opt ani, ornitologii au început să monitorizeze primul pui de acvilă de câmp născut în România după zeci de ani. În prezent, pasărea încă trăiește și se află în Ungaria, la aproximativ 50 de kilometri de cuibul în care s-a născut.

„A primit un transmițător satelitar prin care am urmărit și urmărim în continuare ciclul vieții”, a afirmat Daroczi Szilard, ornitolog.

Cum vor specialiștii să ajute păsările

Ornitologii încearcă să ajute specia prin montarea unor cuiburi artificiale. „Condițiile de cuibărit de la noi din țară nu sunt cele mai grozave. Prezența arborilor bătrâni solitari sau al aliamentul arborilor, mai ales cele în zone liniștite nederanjante sunt extrem de limitate. Rata de supraviețuire în primul an de viață este de 59 la sută, iar în al doilea an de viață de 83 la sută”, a prezentat Bărbos Lőrinc, biolog.

Acvila de câmp se află pe lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii și este catalogată drept specie vulnerabilă. Cele mai mari pericole pentru această specie sunt otrăvirea sau electrocutarea.