A cincea ediție a Galei de Excelență a Romilor a avut loc la Opera Română: Daniel Funeriu, premiat pentru susținerea etniei în politică

Publicat: 07 12. 2011, 09:50

Seară de gală pentru romii din Bucureşti. Opera Română da găzduit seara trecută Gala de Excelenţă a Romilor.  Gala se află la cea de-a cincea ediţie, iar în cadrul evenimentului au fost premiate personalităţi din sport, cultură şi politică. 

Muzică lăutărească, bijuterii şi haine tradiţionale, toate au dat culoare Operei din Capitală care a găzduit a cincea ediţie a galei rromilor.

Nu au lipsit premiile. Personalităţi din sport, cultură şi politică au fost recompensate pentru contribuţia la îmbunătăţirea imaginii romilor. Printre premianţi s-a numărat şi ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, care a primit premiul de excelenţă pentru susţinerea rromilor în politica românească.

„Am fost anunțat că sunt printre cei vizați. Ceea ce este important este ca sistemul educațional să-și facă datoria față de toți cetățenii României și populația rromă fiind o populație în mod evident mai vulnerabilă. Este important ca sistemul educațional să fie parte a soluției romilor, mai degrabă decât o parte a problemelor”, a spus ministrul Educației.

Gala de Excelență a Romilor, la Opera Română

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_13363').select();" id="embed_text_13363" />