A apărut prospectul vaccinului anti-COVID-19. Medic: Reacțiile adverse sunt chiar mai puține decât la vaccinurile care se fac de rutină (VIDEO)
A apărut prospectul vaccinului anticoronavirus. Documentul arată care este compoziţia serului, pentru cine este el destinat, dar şi care sunt posibilele reacții adverse. Astfel, printre cele mai importante efecte secundare se numără şi şocul anafilactic, care apare însă foarte rar, informează B1 TV.
Prospectul vaccinului anticoronavirus a fost publicat
Agenţia Europeană a Medicamentului a făcut public prospectul vaccinului anticoronavirus. Cele mai importante informaţii menţionate în acesta vizează compoziţia, doza şi modul de administrare, dar şi reacţiile adverse pe care le poate avea serul.
În primul rând, vaccinul este ţinut într-un flacon care conţine cinci doze, este de culoare albă şi trebuie diluat înainte de a fi utilizat.
În ceea ce priveşte administrarea, în prospect este menţionat că vaccinul este destinat persoanelor care au peste 16 ani. Serul se administrează intramuscular şi, pentru a avea anticorpi, este nevoie de două doze, care sunt injectate la un interval de trei săptămâni.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Siguranţa vaccinului a fost evaluată în cadrul a două studii clinice, la care au participat circa 21.700 de oameni. Concluziile au arătat că printre efectele adverse care apar cel mai frecvent se numără durerea la locul injectării timp de câteva zile, oboseală, dureri de cap, dureri musculare sau febră.
De asemenea, prospectul mai arată că au fost raportate şi evenimente de anafilaxie. Pentru cei care au avut un astfel de şoc, recomandarea Agenţiei este ca a doua doză să nu mai fie administrată.
Prospectul mai arată că deocamdată nu au fost făcute studii care să arate efectele asupra femeilor însărcinate sau care alăptează. Nu sunt nici studii cu privire la interacţiunea serului cu alte medicamente sau cu alcoolul.
Medicul Adrian Marinescu: Vaccinul anti-COVID-19 are mai puține reacții adverse decât vaccinurile care se fac de rutină
Adrian Marinescu, medic la ”Matei Balș”, și-a manifestat speranța că românii vor fi și mai dispuși să se vaccineze, odată ce văd prospectul și aud de experiențele celor care s-au vaccinat deja în Europa și în Statele Unite ale Americii. În SUA, numărul celor care au primit serul a sărit deja de un milion. Campania de vaccinare a început deja în Marea Britanie, iar la nivelul Uniunii Europene startul se va da pe 27 decembrie.
„Oricum am avut și prospectul din Marea Britanie. Evident că sunt elemente comune, practic diferențele sunt minimale. Eu sper că nu numai acest prospect, ci și experiența oamenilor care s-au vaccinat din Marea Britanie, din SUA, va fi și experiența din Europa, să-i ajute pe cei care au încă semne de întrebare și să realizeze că e un vaccin care e sigur și care poate fi administrat fără niciun fel de problemă. Plus informațiile care sunt transparente și care vor continua”, a declarat medicul Adrian Marinescu, pentru B1 TV.
Despre efectele secundare ale vaccinului anti-COVID-19, Adrian Marinescu a spus: „Orice vaccin are și minime reacții adverse. Din fericire, vaccinul împotriva SARS-CoV-2 are foarte puține reacții adverse, chiar mai puține în raport cu vaccinurile care sunt deja pe piață. Deci prin comparație cu vaccinurile care se fac de rutină și în cazul cărora nu ne facem probleme nicicum, avem mai puține reacții adverse. Sunt foarte rare și țin de locul de injectare și țin, de obicei, 24 de ore, maxim câteva zile, fără să fie probleme de vreun fel ulterior”.