A apărut motivarea arestării principalului suspect în cazul crimei de la Bărbulești, județul Ialomița, soldat cu o victimă și mai mulți răniți.
Potrivit documentului există probe evidente privind comiterea faptelor de către Dan Chelu, declarațiile de la dosar neindicând o altă persoană ca posibilă făptuitoare a tentativei de omor împotriva lui Radu Sorin.
Radu Sorin a murit prin împușcare în zona craniană, neexistând dubii în privința cauzei morții acestuia.
Potrivit motivării, în după-amiaza zilei de 1 ianuarie, în timp ce se aflau pe raza comunei Bărbuilești, Dan Chelu, zis Dan Bolovan, și alte persoane au fost implicate într-un confllict în care au folosit diferite obiecte contondente, precum arme de foc. Conflictul dinter ei a degenerat în scandal și a dus la tulburarea liniștii publice.
Alte opt persoane au fost arestate preventiv în același caz, toți cei implicați alegându-se cu dosare penale.