Imaginile în care fostul deputat PDL, Cristian Boureanu,este implicat într-o altercație cu polițiștii de la Brigada Rutierăau făcut deliciul presei.
Anul trecut, în noaptea de 9 iunie, maşina în care se afla Cristian Boureanu, alături de prietena lui, a fost oprită în trafic de un echipaj de poliţie rutieră pe bulevardul Aviatorilor din Capitală. În urma unui scandal monstru, fostul politician s-a manifestat violent, lovind un polițist cu genunchiul în zona inghinală. Poliţistul a reacţionat şi l-a lovit pe Boureanu, acesta căzând la pământ.
Episodul l-a costat pe Boureanu două luni de arest preventiv.
Filmul complet al incidentului, foarte căutat de avocații fostului deputat, care sperau să poată dovedi astfel că nu Boureanu l-a lovit peste degete pe unul dintre polițiști, a intrat în posesia EVZ și a fost publicat.
Imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din Piaţa Charles de Gaulle prezintă un detaliu șocant: la doar două minute după ce maşina de Poliţie pleacă, cu Boureanu încătuşat, în zonă apare un maturător, care curăţă insistent urmele rămase după conflictul dintre poliţişti şi fostul deputat.
(Foto: captură evz.ro)
Mai mult, pe înregistrare se vede cum cei patru poliţişti îi arată măturătorului unde să cureţe, iar apoi se uită atent în zona în care a căzut Boureanu, părând că încearcă să șteargă ceva.
A apărut! FILMUL COMPLET al BĂTĂII dintre BOUREANU și polițiști. Pentru ce a fost chemat un măturător
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.