Tribunalul București a dat o nouă amânare luni în dosarul „Loteria”, în care Maricel Păcuraru, patronul Realitatea PLUS, este acuzat de prejudicierea Loteriei Române. Este amânarea cu numărul 58, în condițiile în care, la termenul precedent, Dan Lupașcu, unul dintre avocații lui Păcuraru, a declarat pentru reporterul B1 TV că s-a depus un memoriu prin care s-a cerut prescripția faptelor în acest dosar.
De data aceasta, toate dosarele aflate pe masa Completului Specializat Corupție 11, inclusiv dosarul în care Păcuraru este inculpat, au primit un nou termen: data de 6 martie. Asta pentru că nu ar exista președinte de complet. Decizia vine în contextul în care au fost înlocuite completurile.
Majoritatea amânărilor de până acum au fost date pentru că a lipsit apărarea, iar la ședința de la mijlocul lunii decembrie s-a luat aceeași decizie de amânare pentru că unul dintre inculpați nu s-a putut prezenta din motive medicale.
Amintim că pe data de 23 ianuarie 2023 s-a dispus preluarea dosarului de Completul Specializat Corupție 11, în condițiile în care până acum dosarul a fost pe masa Completului Cameră Preliminară 11.
Într-un răspuns oferit pentru B1TV.RO, Tribunalul București a precizat că această schimbare nu va duce la reluarea de la zero a acestui dosar, având în vedere că a fost păstrată componența completului, dar și data termenului de judecată. Această modificare este consecința punerii în aplicarea a noilor modificări care au vizat Legile Justiției.
În considerarea dispozițiilor legale care prevăd obligativitatea constituirii unor completuri specializate, prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3207/22.12.2022 a fost aprobată înființarea completurilor specializate la instanțele judecătorești, inclusiv la nivelul Tribunalului București, conform propunerii formulate de președintele acestei instanțe.
Prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului București nr.1/03.01.2023 a fost avizată favorabil modalitatea de preluare a cauzelor de competența completurilor specializate aflate pe rol anterior adoptării hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de către completurile înființate potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, respectiv: preluarea dosarelor conform principiului continuității de către completul specializat care are același titular, prin evidențierea în sistemul ECRIS la următorul termen de judecată deja acordat.
Astfel în ceea ce privește dosarul nr37691/3/2015, în care fac obiectul cercetării judecătorești infracțiuni incriminate de Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ca urmare a preluării de către completul specializat nou înființat, s-a procedat la evidențierea informatică în sistemul de gestionare a dosarelor ECRIS la termenul de judecată acordat în data de 23.01.2023 pe completul “CF11”, fiind făcută mențiunea „În baza art. 175 alin. (3) din R.O.I.I.J. dosarul a fost preluat de completul specializat corupție 11” , măsură menită să aducă la cunoștința publicului modificările astfel survenite:
În fapt, dosarul nr. 47691/3/2015 aflat pe rolul completului „CF 11” a fost preluat de „Completul Specializat Corupție 11”, păstrându-se atât componența completului de judecată, cât și termenul de judecată, acordat anterior intrării în vigoare a 45 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, măsuri prin care s-a asigurat păstrarea unei continuități în efectuarea cercetării judecătorești și care a avut drept efect eliminarea oricăror inconveniențe administrative care ar fi putut conduce la amânarea soluționării dosarului.
Deși Maricel Păcuraru a fost trimis în judecată pe 30 decembrie 2015, în dosar încă se mai administrează probe. Potrivit portalului de judecată, acum un an, însă, au fost excluse din mijloacele de probă administrate declaraţiile date de inculpații Ionuţ Marius Marinescu, Rîpanu Ovidiu şi Benea Gheorghe în calitate de martori în fața organelor judiciare în faza de urmărire penală. Asta înseamnă că aceștia practic au fost audiați degeaba.
Amintim în acest context că, în alte dosare, magistrați au ajuns să fie cercetați de Inspecţia Judiciară pentru că au amânat de zeci de ori pronunţarea în cauzele ce le-au fost repartizate.
De exemplu, judecătoarea Corina Fabiola Finta, de la Judecătoria Sector 5, e vizată de o acțiune disciplinară pentru că a amânat de 10 ori, în perioada octombrie 2021-martie 2022, pronunțarea soluției într-un dosar. Mai mult, ea „a dispus amânarea pronunţării peste termenul prevăzut de dispoziţiile legale într-un număr de 173 de dosare şi nu a respectat termenul legal de redactare într-un număr de peste 400 de hotărâri”.
La rândul său, Mihai Ștefan Ghica de la Tribunalul Cluj e anchetat disciplinar pentru că „a amânat succesiv pronunţarea într-o cauză de 12 ori, de la data de 8 octombrie 2021 până la data de 8 iunie 2022, pe o perioadă de 9 luni”
Amintim că, în dosarul care a primit numele „Loteria”, patronul Realitatea PLUS este acuzat de procurorii DNA de spălare de bani, complicitate la spălare de bani şi participaţie improprie la abuz în serviciu. În dosar mai sunt și alți inculpați, între care Ovidiu Rîpanu, la data faptelor șef Serviciu Achiziții al Loteriei Române.
Prejudiciul adus Loteriei e de cinci milioane de euro.
Mai precis, Maricel Păcuraru e acuzat că s-a aflat în spatele unei țepe dată Loteriei Naționale, care a cheltuit milioane de euro pentru cartele telefonice Pelegrin fabricate de o agenție de turism care aparține chiar soției lui – Corina Păcuraru.
Speța e judecată de Cătălin Oprea, în cameră preliminară. Aici, magistratul ar trebui să stabilească dacă instanța a fost sesizată în mod legal și dacă administrarea probelor și efectuarea actelor de urmărire penală s-au făcut de asemenea în mod legal. Durata procedurii ar trebui să fie de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.
Amintim că, în 2014, Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv pe Maricel Păcuraru și pe fostul director al Poștei Române Mihai Toader la câte patru ani de închisoare cu executare, în dosarul privind polițele de asigurare pentru angajați, în care prejudiciul a fost de peste patru milioane de euro.
În ianuarie 2017, Judecătoria Brăila a dispus eliberarea din detenție a lui Păcuraru. El a ispășit 815 zile din pedeapsa totală de 1.460 de zile.