90% din centrele de vaccinare vor funcționa începând de luni. Valeriu Gheorghiță: Ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România a anunțat sâmbătă seara că odată cu data de 4 ianuarie ar trebui să înceapă vaccinarea în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare, organizate pentru imunizarea personalului medical.
Astfel, România ar urma să aibă undeva la 20.000 de persoane vaccinate zilnic, iar medicul Valeriu Gheorghiță este optimist, precizând că dacă din cea de-a doua jumătate a lunii ianuarie ar putea fi demarată etapa a II-a de vaccinare, după cum a precizat la Antena 3, potrivit News.ro.
13.200 de persoane vaccinate au fost anunțate sâmbătă
Gheorghiță a anunțat că numărul total al persoanelor vaccinate anti-COVID a ajuns la 13.200, din aceștia făcând parte personalul medical și social.
„Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste zile începând cu acele 10 centre medicale de linie 1”, a declarat Gheorghiță, potrivit sursei citate mai sus.
Din 4 ianuarie începe activitate în peste 90% din centrele de vaccinare
Medicul Valeriu Gheorghiță a explicat că de luni vor începe vaccinarea în peste 90% din centrele amenajate în țară, iar astfel ar urma să fie vaccinate zilnic aproximativ 20.000 de persoane.
„De luni, 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt, cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie, mare parte din personalul medico-social, ceea ce ne creează posibilitatea cât se poate de reală ca, din a doua jumătate a lunii ianuarie, să începem vaccinarea pentru etapa a doua din Strategia de vaccinare, începând cu vaccinarea persoanelor din căminele rezidenţiale, din centre medico-sociale (…) Din 4-5-6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”, a declarat Gheorghiță.