9.000 militari ucraineni ucişi în şase luni de invazie rusească

Publicat: 22 08. 2022, 16:20
Imagine din Donețk, Ucraina. Un steag al Ucrainei e fixat în ruinele unei case distruse de atacurile rusești. Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Comandantul forţelor armate ucrainene, generalul Valerii Zalujnîi, a anunţat bilanţul tragic al militarilor care şi-au pierut viaţa de la începutul invaziei ruseşti: aproape 9.000 de vieţi. Şeful Statului Major a făcut referire, în timpul unui forum desfăşurat la Kiev, la suferinţa copiilor ucrainieni care nu îşi vor mai vedea niciodată părinţii plecaţi să lupte împotriva trupelor de ocupaţie.

Este una dintre extrem de rarele declaraţii ale comandanţilor ucraineni referitoare la pierderile militare suferite de Kiev

Cea mai recentă declaraţie pe această temă a fost făcută chiar de preşedintele Volodimir Zelenski, la jumătate lunii aprilie. Atunci, acesta a afirmat că aproape 3.000 de militari ucraineni fuseseră ucişi şi alţi circa 10.000 răniţi de la începutul agresiunii ruse până la acea dată.