80 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă până joi / Ce zone sunt afectate

80 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă până joi / Ce zone sunt afectate
Pixabay

Aproximativ 80 de blocuri din București vor rămâne fără apă caldă până joi, din cauza unei avarii, notează Antena 3.

Zona afectată de această avarie este în sectorul 3 al Capitalei, acolo unde blocurile alimentate de Magistrala II Sud vor rămâne fără apă timp de trei zile.

Sectorul 3 al Capitalei, fără apă caldă până joi

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. a anunțat că din cauza avariilor apărute pe rețeaua primară, pe Magistrala II Sud DN 900 în zona B-dul Mihai Bravu va fi oprită furnizarea A.C.C, care va afecta nu mai puțin de 79 de blocuri.

„Având în vedere faptul că toți consumatorii aferenți străzilor, Șos. Iancului, Șos. Pantelimon, Șos. Ștefan cel Mare, B-dul Lacul Tei, Calea Dorobanți, Calea Floreasca, Str. Nicolae Caranfil, vor fi alimentați prin bretele ocolitoare, pot apărea disfuncționalități în furnizarea apei calde de consum”, se arată în comunicatul transmis.

În plus, Termoenergetica a anunțat că termenul estimat pentru remedierea avariilor este joi, 15 septembrie, ora 24.00.

„Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert”, a adăugat compania, mai scrie sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`