8 ani de la moartea lui Neil Armstrong. A scris istorie, fiind primul om care a pășit pe Lună. VIDEO

Publicat: 25 08. 2020, 10:00

Neil Armstrong a fost primul om care a pășit pe Lună, în cadrul misiunii de aselenizare „Apollo 11”, din iulie 1969.

„Un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire”, sunt cuvintele celebre care au scris istorie, rostite în momentul primului pas pe suprafața lunară.

Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună

Armstrong a obținut licența de pilot de la 16 ani și și-a început studiile în ingineria aeronautică la Universitatea Purdue, primind o bursă din partea Marinei Americane.

După ce a servit în Războiul Coreean, a devenit pilot de teste al Comitetului Național Consultativ pentru Aeronautica, Administrația Națională a Aeronauticii și a Administrării Spațiului, NASA.

În 1958, a fost selectat de către Forțele Aeriene americane pentru programul Man In Space Soonest (MISS), ce avea ca obiectiv plasarea unui om în spațiu înaintea Uniunii Sovietice. Se dorea aselenizarea unui om pe Lună și întoarcerea lui în siguranță pe Pământ până la sfârșitul anilor 1960.

Proiectul a fost anulat, fiind înlocuit cu mai multe zboruri spațiale în cadrul programului Apollo, dirijat de NASA, cu aeronava Apollo și racheta purtătoare Saturn.

În anul 1966, Armstrong și David Scott au participat la cea de-a opta misiune a programului Gemeni, iar cei doi au efectuat un zbor spațial de 10 ore, 41 de minute și 26 de secunde. Scopul misiunii a fost efectuarea unei prime cuplări cu un alt vehicul spațial, un modul fără oameni, Agena. După o defecțiune, echipajul a trebuit să se decupleze imediat și să efectueze prima aterizare de urgență din cadrul unei misiuni americane.

Apoi, pe 20 iulie 1969, Neil Armstrong a devenit primul om care a pășit pe Lună, având o misiune de explorare de două ore și jumătate pe suprafața acesteia.

La scurt timp după ce s-a întors din misiunea primul pas pe Lună, Neil Armstrong s-a retras din programul Apollo și de la NASA. Astronautul a acceptat să predea în cadrul Departamentului de Inginerie Aerospațială al Universității din Cincinnati.

După o operație de eliberare a unei artere coronale blocate, acesta moare pe 25 august 2012, la 82 de ani, în urma complicațiilor care au apărut după intervenție.

Distincțiile lui Neil Armstrong

După 78 de misiuni de luptă și 121 de ore de zbor în timpul războiului coreean, înainte de a deveni primul om care a pășit pe Lună, Armstrong a primit distincțiile “Air Medal”, “Gold Star”, “Korean Service Medal” și “Engagement Star”, pentru meritele din timpul misiunilor.

Apoi, astronautul american a fost decorat de 17 țări, primind mai multe premii speciale:

„Medalia Prezidențială a Libertății”

„Medalia de Onoare a Congresului Spațial”

„Medalia Clubului de exploratori”

„Trofeul Memorial Robert H. Goddard”

„Premiul Chanute Octave”

„Premiul John J. Montgomery”

Neil Armstrong a fost catalogat de către Casa Albă drept „unul dintre cei mai mari eroi americani, nu doar din timpul său, ci din toate timpurile”.

Lansat în 2019, documentarul „Apollo 11” surprinde traseul fascinant de pe Pământ către Lună, cu imagini exclusive din timpul misiunii.