Grupul de Comunicare Strategică a raportat, marți, 6.149 de cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național. Dintre acestea, 695 au fost înregistrate în Municipiul București, iar din acest punct de vedere Capitala este urmată de județele Cluj (397), Timiș (371), Brașov (319) și Ilfov (301). La polul opus se află județele Harghita (20), Dolj (24), Covasna (26), Tulcea (31), Olt (37) și Caraș-Severin (39).
Până astăzi, 23 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 907.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată bilanțul prezentat marți de autorități. Un număr de 814.182 de pacienți au fost declarați vindecați, în timp ce22.442 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
Premierul Florin Cîțu le-a transmis bucureștenilor să aștepte deciziile oficiale și a explicat că în acest moment nu se discută despre carantină în București. Prim-ministrul a precizat că incidența nu este singurul indicator luat în calcul de autorități la implementarea unei astfel de măsuri.
Întrebat, marți, dacă se închide Capitala, premierul a răspuns: „Încă o dată, le spun bucureștenilor să nu asculte scenarii, să aștepte deciziile. Această cifră (a incidenței, n.r.) reprezintă una dintre informațiile pe care le luăm în calcul atunci când discutăm carantinarea sau nu a unei localități. Niciodată nu s-a carantinat doar 6 la mie. De fiecare dată, sunt alte informații pe care le luăm în calcul. Aceasta este informația pe care o avem astăzi. Trebuie să vorbim și cu alți specialiști, și cu specialiști din domeniul economic, vedem care sunt implicațiile, după aceea vom lua o decizie. Când vom lua decizia, vă vom anunța. În acest moment, nu discutăm de carantină”.