6 inventatori din Arad vor participa la Salonul Internațional de la Geneva și vor prezenta inclusiv un taxi aerian

Publicat: 20 01. 2023, 13:54
Foto simbol: Pixabay

Șase inventatori din Arad vor prezenta tot atâtea proiecte la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, în aprilie, iar două dintre ele se referă la un taxi aerian și la o cutie de viteză pentru turații mici ce ar putea fi folosită chiar și la elicoptere sau alte vehicule, potrivit Agerpres.

6 inventatori din Arad vor participa la Salonul Internațional de la Geneva

Liderul grupului de inventatori arădeni, prof. Dan Sobol, a declarat vineri pentru Agerpres că merge cu gândul să câștige „cel puțin un premiu”.

El va prezenta o cutie de viteză pentru turații mici, care a fost proiectată pentru biciclete, mopede, bărci cu motor, elicoptere sau turbine eoliene, respectiv o turbină cu pale pliabile și un aparat de zbor care ar urma să fie dezvoltat ca taxi aerian.

„Este prima participare din cariera mea la Salonul de la Geneva şi este cea mai importantă, acest eveniment fiind de importanţă mondială. Bineînţeles, merg cu gândul să câştig cel puţin un premiu”, a declarat inginerul.

Prima competiție de inventică la care a participat Dan Sobol datează din 1985, iar de atunci a obținut circa 40 de medalii și diplome în domeniu, cinci brevete, având totodată patru cereri de brevetare în curs.

O bicicletă din lemn de 2.764 grame, aflată în curs de omologare în Cartea Recordurilor drept cea mai ușoară bicicletă din lume, este cea mai cunoscută invenție a sa.

Gabriel Mușet, Eugen Bușa, Radu Ioan, Adrian Moțica și Răzvan Dancu, ceilalți cinci inventatori arădeni care merg la Salonul de la Geneva, vor prezenta o instalație pentru protejarea vehiculelor rutiere, un organizator pentru uz casnic și un paravan mobil inteligen pentru uz caznic.