6-9 cu Laura Codruța Kovesi: Universitatea Babeș-Bolyai contrazice sursele DNA
Nu e 6, nu e 9, nici măcar 69: Universitatea Babeș-Bolyai lămurește misterul notei de absolvire a Laurei Codruța Kovesi.
După ce ”Cotidianul” a publicat media de absolvire a celor 4 ani de studiu la Facultatea de Drept a Laurei Codruța Kovesi ca fiind 6.41, iar surse DNA au transmis că șefa instituției a terminat facultatea cu 9.41 și că ar fi promovat examenul de licență cu 9.37, adevărul este scos la iveală de Bugetul.ro.
Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai a precizat căLaura Codruța Lascu, actuală Kovesi, a avut media anilor de studiu 9.41, iar cea de licență 8.66. Așadar, se pare că nici sursele juridice din zona DNA și nici cele ale Cotidianul nu au transmis informații corecte.
Laura Codruța Kovesi a mai fost în centru unui scandal legat de studii cu privire la doctoratul său. Aceasta a fost acuzată de plagiat, dar comisia universitară care a anchetat lucrarea sa a spus că doar 5% din lucruare ar fi copiată, așadar nu i se poate retrage titlul de doctor.