6,3% dintre cazurile de coronavirus sunt copii de vârstă școlară, deși încă nu s-au reluat cursurile / Ludovic Orban: „A existat o răspândire a virusului și pe această categorie de vârstă”

Publicat: 24 08. 2020, 22:26
Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul României a declarat că procentul cazurilor de infectare cu coronavirus în rândul elevilor, pe teritoriul țării, este de 6,3%, cu toate că noul an școlar încă nu a început.

În acest context, Ludovic Orban a insistat asupra faptului că toți elevii, profesorii și personalul nedidactic trebuie să poarte mască la școală, explicând că suma de 50 de milioane de euro, destinată cheltuielilor legate de achiziția materialelor de protecție sanitară și medicală, măști și dezinfectanți în școli, „poate fi suplimentată oricând, dacă va fi necesar”.

6,3% dintre românii infectați cu COVID-19 sunt elevi

„Dintre românii care s-au îmbolnăvit, procentul elevilor de vârstă școlară este de 6,3%, fără să fie școală. Aexistat o răspândire a virusului și pe această această categorie de vârstă.

Riscurile sunt foarte mici. Majoritatea tinerilor nu dezvoltă forme grave, foarte mulți dintre ei nici nu au simptome sau nu le simt, nu le bagă în seamă, mulți se vindecă fără să știe că au fost infectați”, a declarat premierul la DIGI 24.

Orban a mai precizat că, la prima apariție a unui caz de coronavirus într-o clasă, cursurile vor fi automat suspendate timp de 14 zile în clasa respectivă.

„Dacă apare un caz într-o clasă, automat 14 zile se suspendă cursurile în clasa respectivă, se face anchetă epidemiologică. Dacă apar mai multe cazuri, poate 3-5 cazuri într-o şcoală, se pot suspenda cursurile în şcoala respectivă, pe o perioadă de 14 zile.

Pentru asta, noi am prevăzut un act normativ, pe care l-am avut deja în dezbaterea guvernului, prin care am stabilit să acordăm ajutorul care a fost dat în perioada stării de urgenţă, 75% din salariu, pentru un părinte, ca să stea, pe perioada în care sunt suspendate cursurile, cu copilul acasă. Deja ne-am gândit la această variantă”, a punctat Orban.

În ceea ce privește procentul școlarilor infectați după deschiderea noului an școlar, premierul estimează că „totul depinde de măsura în care oamenii se conformează. E rău cu mască, dar e mai rău fără mască. Reguli de igienă personală, păstrarea distanței. Dacă aceste lucruri simple sunt respectate, atunci se reduce infectarea”.

Guvernul OrbanadoptăOUGprivind alocarea a 175 de milioane de euro pentru pregătirea anului școlar

Premierul Ludovic Orban a anunţat luni, la debutul ședinței de Guvern, că Executivul va adopta o Ordonanță de Urgență prin care va aloca 175 de milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor făcute de autorităţile locale și de unităţile de învățământ pentru pregătirea anului școlar.

„E actul normativ prin care decontăm cheltuieli pentru achiziţionarea de tablete pentru elevi, decontăm cheltuielile pentru măşti şi alte echipamente de protecţie, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice care au nevoie”, a declarat Ludovic Orban, la debutul ședinței de Guvern.

Acesta a mai declarat că Guvernulnu va putea asiguramăști de protecție pentru toți elevii, ci doar pentru cei din zonele defavorizate.

„Noi vom deconta către autoritățile locale cheltuielile care sunt făcute pentru a asigura începerea anului școlar în bune condiții. În ceea ce privește măștile pentru toată lumea, cred că prioritar este să asigurăm măști pentru copiii care provin din familii vulnerabile, așa cum a fost și alocarea din Fondul de rezervă pentru achiziționarea de măști pentru persoanele vulnerabile.

Evident că trebuie să existe niște măști suplimentare dacă, din întâmplare, un copil vine fără mască, dar nu se pot lua măști chiar pentru toți copiii”,a explicat prim-ministrul.