58 de români și membri de familie au fost repatriați din Liban. Numărul celor evacuați a ajuns la 270

58 de români și membri de familie au fost repatriați din Liban. Numărul celor evacuați a ajuns la 270
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un grup de 58 de români și membri de familie a fost repatriat, miercuri, din Liban, iar numărul total al celor repatriați din Liban a ajuns la 270.

Alt grup de români, repatriat

O aeronavă a Forțelor Aeriene Române a adus în țară un grup de 58 de români, dar și membri de familie ai acestora, informează G4media.

„În contextul escaladării conflictului din regiunea Orientului Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că miercuri, 9 octombrie 2024, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi al altor parteneri instituţionali, un nou grup de 58 de persoane aflate în situaţii vulnerabile, cetăţeni români şi membri de familie de gradul I, majoritatea femei, copii, cazuri medicale, persoane aflate în zona de risc maxim, a fost asistat în vederea repatrierii din Republica Libaneză, fiind transportat în România, la bordul unei aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române”, conform unui comunicat al MAE.

Cele 58 de persoane au fost ajutate de personalul Ambasadei României la Beirut, dar și de două echipe consulare din cadrul Unității de reacție rapidă a MAE pentru a le elibera documentele de călătorie și pentru a se ocupa de toate formalitățile îmbarcării.

Autoritățile Române au colaborat cu structurile din MAI, cu Primăria București și cu ONG-uri pentru ca românii sosiți să primească asistența de care au nevoie.

Până acum, 270 de români și membri de familie ai lor au fost evacuați din Liban pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Până la data de 1 octombrie, 1.136 de români și familiile lor și-au înregistrat prezența în Liban.

Avertismentul MAE

MAE reaminteşte că este în vigoare, încă din luna octombrie 2023, un avertisment de călătorie de nivel 8/9 – „EVITAŢI ORICE CĂLĂTORIE!” pentru întreg teritoriul Republicii Libaneze, disponibil la https://www.mae.ro/node/2896, informaţiile fiind actualizate în mod constant, în funcţie de evoluţiile de securitate din regiune. MAE reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români prezenţi în această ţară de a-şi înregistra prezenţa la misiunea diplomatică a României la Beirut, pentru a facilita acordarea protecţiei consulare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`