51 de persoane au fost salvate de salvamontiști de pe munte în ultimele 24 de ore. De unde au fost primite cele mai multe apeluri

51 de persoane au fost salvate de salvamontiști de pe munte în ultimele 24 de ore. De unde au fost primite cele mai multe apeluri
Sursa foto: Facebook - Salvamont Prahova

Un număr de 51 de persoane au fost salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore. Șase dintre acestea au ajuns la spital.

Patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi două au fost predate elicopterelor SMURD pentru transport la spital, scrie Agerpres.

Zeci de persoane, salvate de salvamontiști în 24 de ore

Cele mai multe apeluri au fost primite la Salvamont Argeş – 4, urmate de Salvamont Gorj, Mureş şi Prahova – câte două apeluri, şi Salvamont Bihor, Municipiul Braşov, Bran, Cluj, Dâmboviţa, Hunedoara, Maramureş, Arad, Bihor, Buzău, Cluj, Harghita, Vrancea – câte un apel, şi un apel pentru Salvamont Gorj şi Salvamont Vâlcea.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 24 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:
  • 4 apeluri pentru Salvamont Argeș,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Gorj,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Mureș,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Prahova,
  • 1 apel pentru Salvamont Bihor,
  • 1 apel pentru Salvamont Municipiul Brașov,
  • 1 apel pentru Salvamont Bran,
  • 1 apel pentru Salvamont Cluj,
  • 1 apel pentru Salvamont Dâmbovița,
  • 1 apel pentru Salvamont Gorj și Salvamont Vâlcea,
  • 1 apel pentru Salvamont Hunedoara,
  • 1 apel pentru Salvamont Maramureș,
  • 1 apel pentru Județul Arad,
  • 1 apel pentru Județul Bihor,
  • 1 apel pentru Județul Buzău,
  • 1 apel pentru Județul Cluj,
  • 1 apel pentru Județul Harghita,
  • 1 apel pentru Județul Vrancea.

De asemenea, precizează salvamontiştii, s-au primit şi 38 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`