45.565 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Peste 151.500 de persoane au primit doza 3 în această săptămână
În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 45.565 de persoane, arată datele transmise sâmbătă seară de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. De la debutul campaniei, în țara noastră s-au vaccinat cu schemă completă mai bine de 5,4 milioane de persoane.
CNCAV: 45.565 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore
În ultima zi s-au vaccinat cu prima doză 19.331 de persoane, în timp ce 2.841 au primit doza 2, iar 23.393 au primit doza 3.
În total, din 27 decembrie 2020 și până în prezent, au fost vaccinate cu măcar o doză 5.590.192 de persoane, iar 5.413.035 dintre acestea au primit schema completă. Totodată, 151.522 s-au vaccinat cu doza 3.
În România au fost administrate 10.345.107 doze din patru vaccinuri anti-COVID-19, după cum urmează: 7.936.721 de la Pfizer; 747.724 de la Moderna; 851.004 de la AstraZeneca; 809.658 de la Johnson & Johnson, ser care se administrează într-o singură doză și pentru care deocamdată nu există recomandare de rapel.
La nivelul centrelor de vaccinare au fost înregistrate 17.280 de reacții adverse, reprezentând o pondere de 1,67 la mia de doze administrate. Este vorba despre 1.840 reacții de tip local, respectiv 15.440 reacții generale.
CNCAV a menționat că 89 de reacții adverse sunt în curs de investigare.
Tot sâmbătă, la nivel național a fost stabilit un nou record negativ de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2, fiind raportate 12.590 de îmbolnăviri, iar Bucureștiul a ajuns la o rată de infectare de 8,28. La momentul bilanțului epidemiologic de astăzi, în unitățile sanitare de profil erau internați 12.740 de pacienți cu COVID-19, dintre care 1.412 la Terapie Intensivă, unde se aflau și 20 de minori infectați.