44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului, instalați în București / Datele pot fi urmărite în timp real

Publicat: 24 02. 2023, 14:20
Sursa foto: Facebook / aerlive.ro

Primăria Capitalei, alături de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, a început instalarea a 44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului. Prin intermediul acestora se vor putea identifica sursele de poluare și se va analiza efectele poluării asupra sănătății.

Senzorii au fost instalați pentru monitorizarea calității aerului

„Scopul acestor senzori, care vor măsura particulele în suspensie (PM10, PM2,5 și PM1 ) și dioxidul de azot (NO2), este de a identifica mai bine sursele de poluare și de a contribui la analiza efectelor poluării asupra sănătății cetățenilor, astfel încât Primăria Municipiului București să stabilească cele mai eficiente măsuri de reducere a concentrațiilor de poluanți din aer”, transmite Primăria Municipiului București.

Primii 24 de senzori au fost deja montați în Sectoarele 1, 2, 3 și 6, potrivit antena3.ro.

  • Sectorul 1 – Grădinița nr. 203, Grădinița nr. 43, Școala Gimnaziala Nr. 184, Grădinița nr 283, Școala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu, Creșa Vrancea, Școala Gimnazială nr. 13, Școala Gimnazială Nr 6 / sediul Dobrogeanu Gherea 74, Școala Gimnazială Geo Bogza, Școala Gimnazială nr. 179, Școala Gimnazială Nr. 183;
  • Sectorul 2 – Grădinița nr. 147, Colegiul Mihai Viteazul, Școala Gimnazială nr. 32, Școala Gimnazială nr. 145, Școala Gimnazială nr. 27;
  • Sectorul 3 – Școala Gimnazială nr. 149, Grădinița nr. 255, Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu;
  • Sectorul 6 – Școala Gimnazială nr. 161, Colegiul Tehnic Iuliu Maniu, Școala Gimnazială nr. 279, Școala Gimnazială Sfânta Treime, Școala Gimnazială nr. 167.

„Restul de 20 de senzori vor fi instalați treptat în următoarele două săptămâni și vor fi conectați la platforma online dedicată acestui proiect, astfel încât datele furnizate să poată fi consultate în timp real de cetățeni pe site-ul Primăriei Capitalei și pe aerlive.ro”, se mai arată în comunicat.