4 muncitori de la Azomureș au ajuns la spital cu o posibilă intoxicație cu amoniac

Publicat: 09 07. 2024, 17:55
Foto simbol: Inquam Photos / Octav Ganea

Patru muncitori de pe platforma Azomureș au fost transporați la UPU SMURD Târgu Mureș, marți, cu o posibilă intoxicație cu amoniac. Bărbații respectivi lucrau pe un acoperiș în incinta combinatului, potrivit Agerpres.

Cei patru bărbați au fost transportați la spital

ISU Mureș spune că salvatorii au intervenit de urgență.

„Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost anunţat, la ora 15,13, prin SNUAU 112, de existenţa a 4 persoane posibil intoxicate cu o substanţă necunoscută pe platforma unui operator economic. Au intervenit de urgenţă următoarele forţe: 1 autospecială pentru transport personal şi victime multiple, 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă, 1 autospecială CBRN din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş, precum şi două echipaje medicale din cadrul SAJ Mureş. Din cele 15 persoane aflate pe platforma operatorului economic, au fost evaluate medical şi transportate la UPU Târgu Mureş 4 persoane de sex masculin conştiente, cooperante”, se arată în comunicatul ISU Mureș.

Muncitorii au spus că au simțit un miros de amoniac

Măsurătorile efectuate de echipajul CBRN au infirmat prezența vreunei substanțe periculoase.

„Muncitorii lucrau pe un acoperiş, moment în care spun că au simţit un miros de amoniac şi s-au retras din zonă. Cei patru au fost transportaţi la cabinetul medical al Azomureş, apoi a fost solicitat suportul SMURD şi SJA. Mirosul de amoniac se pare că a provenit de la o instalaţie care a necesitat o oprire de urgenţă. Muncitorii sunt cooperanţi, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Azomureş, Ovidiu Maior, pentru Agerpres.